Mariş




Eugen Mariş are în jur de 65 de ani şi este văduv.Provenit dintr-o familie de origini burgheze, a moştenit după revoluţie mai multe clădiri şi a devenit peste noapte bogat. Acum toţi membrii familiei sunt alături de el sperănd câ intr-o zi vor primii o frumoasă moştenire.
Eugen este un tip haios, pus pe poante, optimist dar în egala măsură, inţelept.


Imagine


Valeria Mariş este unica fiică al lui Eugen, o femeie dispusă să facă sacrificii pentru familie. Aceasta a trebuit să inchidă ochii de multe ori, în faţa unor presupuse infidelităţi soţul pentru a nu-şi distruge căsnicia.Totuşi când e cazul femeia ştie să ridice tonul, fiind o adevărată scandalagioaică uneori.




Imagine

Mircea Maris are 45 de ani şi este soţul Valeriei. Mircea iubeşte la fel de mult femeile şi aventurile, ca socrul său, deşi e căsătorit şi are doi fii. Pe Valeria n-o mai iubeşte demult, dar nu îndrăzneşte să-i spună acest lucru, pentru că asta ar insemna să-si ia adio de la averea lui Eugen. 
Mircea este avocat şi are o firmă de avocatură pe care şi-a construit-o cu ajutorul banilor de la socru.


Imagine

Andrei Mariş e fiul cel mare al lui Mircea şi al Valeriei. Tânărul are 23 de ani, a terminat ca tatăl său facultatea de drept şi e un tip serios si conştiincios. El n-a moştenit gena de afemeiat de la tată sau bunic, având doar o iubită, pe Maria, pe care o iubeşte enorm.


Imagine

Radu Mariş este fiul mai mic al lui Mircea şi al Valeriei. Tânărul are 22 de ani şi este foarte diferit de fratele său. Işi petrece cea mai mare parte din timp, prin oraş, prin cluburi, insoţit de fete care nu vor altceva decât să profite de banii lui. De asemenea, tânărul are o mare pasiune pentru cursele ilegale de maşini şi a avut antecedente legate de consumul de droguri.


Imagine

Mădălin Mariş este fiul Getei şi al lui Aurel. S-a ocupat cu tot felul de escrocherii şi a petrecut şase luni după gratii.După ce iese din puscărie, Geta speră ca fiul ei s-a făcut băiat bun şi îl recomandă familiei Mariş, să-l angajeze ca şofer. Mădălin este angajat, dar face numai treburi murdare prin casă: şantajează, ameninţă şi incearcă sa pună mâna pe averea lui Eugen ... situaţia se va schimba însă în sezonul 2. El îsi v-a apăra familia.


Imagine

Ionuţ Mariş are 12 ani şi este fiul lui Radu Mariş. După ce Ionuţ îl va coninge pe Radu că el este fiul său , relaţia dintre cei doi se va schimba şi va fi cu totul şi cu totul una specială , bazată pe prietenie şi umor. Ionuţ îşi va ajuta tatăl în orice situaţie amuzantă.